Totul porneşte de la un vas spart.
Shogunul din secolul al XV-lea, văzându-şi vasul preţios spart în bucăți, a dorit ca reparaţia să îi readucă frumuseţea inţială. Dintre soluțiile şi sfaturile oferite, niciuna nu venea cu o rezolvare estetică.
Până la urmă, s-a ajuns la o reinterpretare, a ceea ce înseamnă reparat, mestrul lipind cioburile cu un metal nobil: aurul. În loc să redea forma inițială a vasului, făcând să dispară orice semn al accidentului petrecut, metalul a umplut organic fisurile și le-a scos în evidență, oferind vasului o nouă înfățișare și o nouă valoare. Liniile neregulate, naturale dau obiectului reparat un nou grad de complexitate estetică și un aer de noblețe.
Pe lângă o formă de reparare elegantă, Kintsukuroi are şi o însemnătate filozofică mai profundă: Defectele reparate devin parte din înfăţişarea obiectului, care astfel este mai bogat datorită trecutului său, iar acestea nu ar trebui ascunse, ci scoase în evidență, prezentate.
Prin Kintsukuroi, fisurile şi îmbinarea sunt mai degrabă un simbol al unui eveniment care a avut loc în viaţa obiectului, decât cauza distrugerii sale.
Asemeni castroanelor şi farfuriilor, şi noi îndurăm proprile lovituri şi răni. Trecem prin momente care sădesc sămânţa ruşinii: abandonul, respingerea, trădarea, neadecvarea, eşecul. Încercăm să evităm, acele experienţe care ne lasă vulnerabili acestor sentimente, pentru ca oamenii din jurul nostru să nu vadă cât de imperfecţi şi fragili suntem cu adevărat.
Rămânem ascunşi, în spatele celei mai frumoase argintării, pentru că nu dorim să ne ciobim, să crapăm, sau să ne zdrobim cu totul.
Cred, însă, că aceste experienţe ne schimbă – şi cred că avem de făcut o alegere; căci experienţele nostre nu ne definesc, dar ne influenţează.
Putem alege să respingem evenimentul şi imperfecţiunile noastre amare, să ne dorim să dispară, să simţim regret, să suferim şi să trăim în tărâmul „Dacă nu s-ar fi întâmplat asta…”. Ne putem deghiza cu măşti false ale unui eu (dar nu eu), să acoperim deficienţele sau să ne distragem atenţia prin veşnicul: „sunt ocupat, tare ocupat”; sau putem alege să vedem aceste experienţe aşa cum sunt: cusături de aur. Momentele în care ne-am ciobit, în care am crăpat şi în care ne-am zdrobit pot să ne afunde într-o stare mizerabilă, dar pot să aibă o frumuseţe stranie, prin modul în care le procesăm şi prin lecţiile pe care le învăţăm… dacă ne dorim.
Putem decide să ne ascundem, sau putem decide să îmbrăţişăm aceste experienţe care ne-au sculptat şi care prin strălucirea aurului lor, ne oferă un nou grad de complexitate sufletească și un aer de noblețe.
Putem decide să ne acoperim, sau putem decide să păşim în lume ca noi înşine, cu tot cu spărturile înnobilate.
Povestea ta îţi aparţine pentru a fi împărtăşită. Îmbrăţişează experienţele care te-au influenţat.
Tu unde ai folosit aur?
Cusături cu aur 